Mihai Covaliu, dezamăgit de un sport care ne-a adus medalii la precedentele Jocuri Olimpice! „Sunt supărat. Situația nu e simplă, e un schimb de generație”. | VIDEO EXCLUSIV DRUMUL SPRE PARIS

  • Publicat:
  • Actualizat:

Mihai Covaliu, președintele COSR, a detaliat înainte de startul Jocurilor Olimpice de la Paris care sunt sporturile care l-au dezamăgit.

Cele două discipline de la care avea așteptări sunt handbalul și scrima. Dar scrima i-a lăsat un gust amar pentru că el credea că șirul performanțelor la acest nivel putea fi continuat.

Mihai Covaliu despre scrimă, disciplina care ne-a adus medalii la precedentele Jocuri Olimpice! „Sunt supărat”

Jocurile Olimpice de la Paris au loc în perioada 26 iulie – 11 august. Ceremonia de deschidere a Jocurilor Olimpice este programată pentru data de 26 iulie.

”Sunt dezamăgit și i-am spus președintelui federației, Marius Florea, că nu sunt mulțumit. Știe și el, e de aceeași părere. Am analizat situația și nu este așa simplă, pentru că există un schimb de generații.

Bine totuși că avem un sportiv calificat, Mălina Călugăreanu, și pentru 2028 îmi doresc o echipă calificată, dacă nu amândouă să fie la Los Angeles. Și, evident, 1-2 medalii. Este important ce se va întâmpla în următorii 4 ani”, a declarat Mihai Covaliu pentru ProSport.

La Paris 2024 se concurează atât la masculin, cât si la feminin, în următoarele probe olimpice: spada individual, floreta individual, sabie individual si pe echipe. La JO, se mai concurează la spada pe echipe, doar la masculin, si la floreta pe echipe, doar la feminin.

107 sportivi trimite România la JO de la Paris 2024

Din 1928, de la prima participare, România nu a lipsit din întrecerile olimpice de scrima decât la JO din 1932, 1940, 1944 si 1948.

Ultima medalie în acest sport a fost cucerită de Anamaria Brânză la Tokyo în 2021. A luat argintul la spadă individual.

România va fi reprezentată la Jocurile Olimpice de la Paris de 107 sportivi care vor concura în 18 sporturi. Cea mai numeroasă delegație va fi cea de la canotaj – 45 de sportivi. La cealaltă extremă sunt boxul, ciclismul, gimnastica ritmică, scrima, yachtingul, triatlonul, judoul şi tirul cu arcul, cu câte un sportiv.

  • Scrimă la Jocurile Olimpice, locul 7 în România: 4 de aur, 6 de argint, 7 de bronz, 17 în total!
Daniel Nazare / Autor
Peste 25 de ani de experiență în presa sportivă. A debutat ca jurnalist în 1997, în primul an de facultate, fiind redactor la ziarul ZIUA care avea, la acea vreme, un supliment de 4 pagini dedicat sportului. Apoi s-a transferat la Sportul Românesc, Evenimentul Zilei, ProSport (reporter special ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Doliu în sportul românesc! Am pierdut o campioană cu 12 titluri mondiale în palmares
Doliu în sportul românesc! Am pierdut o campioană cu 12 titluri mondiale în palmares
Fără milă! Kylian Mbappe a ajuns de râsul internetului, după prestația de la Liverpool – Real Madrid
Fără milă! Kylian Mbappe a ajuns de râsul internetului, după prestația de la Liverpool – Real Madrid
Văru Săndel dezvăluie cum și-a împărțit Silviu Prigoană averea: “Honorius a moștenit afacerile, ceilalți…” | EXCLUSIV
Văru Săndel dezvăluie cum și-a împărțit Silviu Prigoană averea: “Honorius a moștenit afacerile, ceilalți…” | EXCLUSIV
Atacantul care l-a dat pe spate pe Adrian Mutu: „Este un animal! Cel mai puternic dintre toți”
Atacantul care l-a dat pe spate pe Adrian Mutu: „Este un animal! Cel mai puternic dintre toți”
Cei de la FCSB s-au decis! Echipa de start a campioanei României pentru meciul cu Olympiakos
Cei de la FCSB s-au decis! Echipa de start a campioanei României pentru meciul cu Olympiakos
Ionuţ Luţu a absolvit! Ce funcţie va ocupa oficial la FCSB:
Ionuţ Luţu a absolvit! Ce funcţie va ocupa oficial la FCSB: "Da, va activa, absolut"
Mama Antoniei arată superb la 57 de ani. Ce dietă ține Denise Iacobescu și care e alimentul la care a renunțat definitiv
Mama Antoniei arată superb la 57 de ani. Ce dietă ține Denise Iacobescu și care e alimentul la care a…
ȘOC! Văru Săndel, prietenul lui Silviu Prigoană, aruncă BOMBA despre averea milionarului MORT
ȘOC! Văru Săndel, prietenul lui Silviu Prigoană, aruncă BOMBA despre averea milionarului MORT
BANCUL ZILEI. Bulişor: - Mami, colegii îmi zic că am capul mare!
BANCUL ZILEI. Bulişor: - Mami, colegii îmi zic că am capul mare!
Care sunt reperele financiare importante în viață și cum reducem diferența dintre ce ne dorim și ceea ce avem
Care sunt reperele financiare importante în viață și cum reducem diferența dintre ce ne dorim și ceea ce avem
COMOARĂ găsită pe Marte! Cât de repede poate fi adusă pe Pământ?
COMOARĂ găsită pe Marte! Cât de repede poate fi adusă pe Pământ?
Anunţul incredibil făcut de Nicolae Stanciu, după ce a fost acuzat că i-a făcut campanie lui Călin Georgescu
Anunţul incredibil făcut de Nicolae Stanciu, după ce a fost acuzat că i-a făcut campanie lui Călin Georgescu
Cel mai apropiat punct de centrul Pământului. Ce au găsit exploratorii la -2.197 de metri 😲
Cel mai apropiat punct de centrul Pământului. Ce au găsit exploratorii la -2.197 de metri 😲
Decizia CCR. Călin Georgescu, scos din schemă: Vor să interzică dreptul poporului!
Decizia CCR. Călin Georgescu, scos din schemă: Vor să interzică dreptul poporului!
Părinții bebelușului Victor Ștefan, devastați de moartea lui: Medicii ne-au spus că...
Părinții bebelușului Victor Ștefan, devastați de moartea lui: Medicii ne-au spus că...
Detaliul neobservat din clipul lui Călin Georgescu! Ce are în spate și ce semnifică
Detaliul neobservat din clipul lui Călin Georgescu! Ce are în spate și ce semnifică
Mario & Luigi Brothership Review: când e frate lângă frate
Mario & Luigi Brothership Review: când e frate lângă frate
Proiectul PLAYSOCIAL, aprobat de Comisia Europeană: Sport pentru incluziune socială
Proiectul PLAYSOCIAL, aprobat de Comisia Europeană: Sport pentru incluziune socială
Martorul de bord fulg de nea: Când se aprinde și ce trebuie să faci?
Martorul de bord fulg de nea: Când se aprinde și ce trebuie să faci?
Ce semnifică simbolul care apare în videoclipurile lui Călin Georgescu. Este mai mult decât un obiect de decor
Ce semnifică simbolul care apare în videoclipurile lui Călin Georgescu. Este mai mult decât un obiect de decor
×